ANUNȚ: Training “Tabla Interactivă SMART” – 2-7 decembrie 2013

În aceste vremuri când tehnologiile informaționale avansează, când elevii din școli sunt la curent cu rețelele de socializare și smartphone-urile sunt parte activă din viața lor, necesitatea implementării tablelor interactive în procesul educațional a devenit tot mai pronunțată. În împlinirea acestei nevoi venim noi, cei de la ScripTehInfo.

În perioada 2-7 decembrie, la clasa de computere din Chișinău, strada Columna 49(colț cu strada Ismail), vom petrece un training pentru profesorii de computere, care vor să învețe să folosească tabla interactivă SMART și să învețe să-i învețe pe profesorii din școlile publice să folosească tabla în procesul de predare.

 Tabla interactivă SMART este considerată cea mai reușită dintre toate mărcile existente pentru faptul că sunt durabile, ușor de folosit chiar și fără marker, dar și destul de înzestrate cu opțiuni ca să acopere orice nevoie pentru procesul educațional. Mai mult de 100 de școli din țară au procurat și folosesc aceste table, iar în unele localități școlile au înzestrat cu table interactive SMART toate clasele de studii. Reprezentanța companiei SMART Technologies în Moldova este SRL “TridimensionalTec”, localizată la Universitatea “Perspectiva”, sector Buiucani, municipiul Chișinău.

Cursul, pe care-l vom preda la acest seminar este bazat pe lecții specifice din anumite manuale de liceu, dar și din ciclul gimnazial, cum ar fi Matematica, Istoria, Limba Română și altele.

Paralel cu acest curs vom studia cursul de studiu biblic inductiv “Ezra”, o carte foarte importantă pentru înțelegerea importanței restaurării spirituale ale unei națiuni. În fiecare zi, cei care vor studia acest curs, vor învăța să-l predea, la rândul lor, altor persoane.

La training pot participa creștini, care înțeleg importanța uceniciei și predării Cuvântului lui Dumnezeu prin cursurile de computere. Cei care vor participa la curs vor putea lucra eficient cu tabla interactivă SMART, dar și să pregătească alți profesori pentru a folosi tabla interactivă.

Lecțiile vor avea loc zilnic în perioada 2-7 decembrie, între orele 10.00-18.00. Costul de participare, fără cheltuielile de prânz, constituie 150 lei.

Înregistrarea se face la evenimentul de pe pagina noastră de Facebook – Școala de computere ScripTehInfo. Numărul de locuri este limitat.

Pentru mai multe informații, contactați-ne la email sau la 068160114 sau 079156655.

{youtube}0U05WeXPGlk|380|270|1{/youtube}

12.11.2013

0 responses on "ANUNȚ: Training "Tabla Interactivă SMART" - 2-7 decembrie 2013"

Leave a Message

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

All rights reserved ©  Scriptehinfo,  2004-2017

Setup Menus in Admin Panel