Seminar de computere în satul Coteala, Briceni

În perioada de 14-17 august în satul Coteala, raionul Briceni a avut loc un seminar de computere. Au fost în jur de 35 persoane, dintre care tineri, adolescenţi, profesori şi lucrători din primărie. Am predat în acest timp programul Scripta, Word (5 lecţii) şi cursul Cum să fii un bun fotograf?

 

La toţi le-a plăcut foarte mult acest seminar, a fost un timp plăcut şi eficient. M-am bucurat să văd cum tinerii însuşesc repede materialul şi cît de activi au fost la lecţii. Cu toţi aceşti tineri am zidit nişte relaţii foarte bune, aşa că ne mai aşteaptă şi în vacanţa de toamnă, să mai organizăm un astfel de seminar.

După seminar toţi participanţii au rămas nespus de mulţumiţi. Daniela Barbu ne-a spus că i-a prins foarte bine lecţiile de tastare cu toate cele zece degete fără a te uita la ele, şi i-a plăcut mult  cum a învăţat computerul împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Cristi Iachimov a fost unul din cei mai disciplinaţi elevi şi a spus că îşi doreşte ca astfel de seminare să fie cât mai des în satul lor.

Cuvinte de mulţumire a avut şi primarul comunei, Alexandru Cibotari, care ne-a mulţumit întregii şcoli că ne-am gândit şi la satul Coteala, şi pentru impactul pe care l-am avut în rândul tinerilor şi lucrătorilor din primărie.

Mulţumesc mult celor care s-au implicat nemijlocit în această lucrare, în mod deosebit lui Vlad Lecari care a venit cu această iniţiativă de a organiza acest seminar. Ţin să mulţumesc primarului  din satul Coteala pentru că ne-a oferit un local frumos unde am desfăşurat seminarul de computere. Deasemenea mulţumim conducerii  Şcolii de Computere Scriptehinfo, pentru tot echipamentul performant fără de care era greu de predat. Mulţumim şi păstorului bisericii Bunavestire, Vasile Filat, pentru că a oferit tot sprijinul său moral şi material ca seminarul să aibă loc. Dumnealui este şi autorul multora din lecţiile pe care profesorii şcolii le predau.

Dorinţa noastră este ca prin  astfel de seminare să contribuim la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu în întreaga ţară.

Autor: Lenuța Blendarencu

23.08.2012

0 responses on "Seminar de computere în satul Coteala, Briceni"

Leave a Message

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

All rights reserved ©  Scriptehinfo,  2004-2017

Setup Menus in Admin Panel