Evanghelizarea prin internet are efecte reale, peste jumătate dintre persoanele care au hotărât să Îl recunoască şi să-L accepte pe Isus ca Domn al vieţii lor, datorită evanghelizărilor online, au comunicat mai departe, în mediul virtual, credinţa lor. Global Media Outreach a realizat şi a publicat un studiu intitulat „Christian Growth Index”, la care au participat peste 100.000 de persoane din întreaga lume.
Scopul studiului a fost să observe dacă misiunea creştină prin intermediul internetului are efecte pe termen lung. Peste 50% dintre respondenţi au declarat că le-au vorbit altora de cel puţin 3 ori despre credinţa lor şi despre valorile creştine. Alţi 37% dintre respondenţi au mărturisit că le-au vorbit altora cel puţin o dată sau de două ori despre propria credinţă. Studiul a arătat că 34% creştini prin intermediul internetului obişnuiesc să citească zilnic din Biblie. Aproape jumătate dintre respondenţi au spus că îşi iau zilnic cel puţin 10 minute pentru a se ruga.” Walt Wilson,a subliniat că studiul arată că evanghelizarea online este, „în mod real, eficientă şi măsurabilă”. Sursa: www.resursecrestine.ro
Fiecare dintre noi putem folosi internetul şi alte tehnologii de comunicare pentru a transmite mesajul Evangheliei cât mai multor persoane din întreaga lume și astfel putem aduce salvare și vindecare sfuletească multor oameni. Zilnic, milioane de utilizatori accesează informaţii despre materiale creștine, de aceia postează pe internet materiale cu valori sănătoase iar aceste valori le poti găsi în Cuvântul Lui Dumnezeu. Caută să îl cunoști pe Dumnezeu chiar și prin intermediul Internetului, Cuvântul Său ne îndeamnă să îl căutăm să îl chemăm pe Dumnezeu în viețile noatre: Isaia 55:6 Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape. Recomand aceste surse cu materiale foarte interesante. www.moldovacrestina.net www.molovacrestina.tv
0 responses on "Internetul și Credința!"